Autismul: între identitate, educație și sănătate
Avem nevoie de toate aceste abordări?
DA.
Nu este „greșit” să avem două perspective asupra copilului: una medicală și una psihologică și educațională.
Dimpotrivă, este vital.
Mulți părinți se întreabă:
„Dacă copilul are o afecțiune medicală care îi afectează dezvoltarea, de ce îi mai spunem Autism? De ce mai pierdem vremea pe la terapii?”
În același timp, există temerea că o abordare medicală ar încerca să „trateze” identitatea copilului neurodivergent (ceea ce ar fi nerealist) sau să nege importanța intervențiilor educaționale și a terapiilor de susținere.
Răspunsul scurt?
Acestea sunt false dihotomii.
Un copil poate fi neurodivergent și să aibă, în același timp, afecțiuni medicale care îi frânează dezvoltarea.
Multe dintre aceste afecțiuni sunt tratabile.
Pe parcursul recuperării, un astfel de copil va avea nevoie în continuare de intervenție educațională personalizată și, de multe ori, de terapii de susținere (logopedie, integrare senzorială etc.).
Nu este nicio contradicție.
Se vorbește tot mai mult despre medicina de precizie în contextul TSA
În ultimii ani, știința a făcut salturi uriașe. Nu mai suntem limitați la analizele sumare de acum un deceniu. Astăzi, cercetarea ne permite să investigăm metabolismul, genetica și procesele celulare.
Copiii noștri, tipici sau neurodivergenți, pot beneficia de tratamente care le schimbă în bine calitatea vieții, atât lor, cât și familiilor lor.
Pentru cititorii care doresc repere concrete, aceste abordări se bazează pe munca unor pionieri în domeniu:
Dr. Richard Frye a demonstrat prin studii clinice legătura vitală dintre disfuncțiile mitocondriale (uzina de energie a celulei) și simptomele cognitive.
Dr. Daniel Rossignol a documentat extensiv impactul neuroinflamației și al stresului oxidativ asupra dezvoltării.
Dr. Robert Naviaux, autorul teoriei „Răspunsului Celular la Pericol” (Cell Danger Response), explică științific cum metabolismul se poate bloca într-o stare cronică de apărare, împiedicând vindecarea și maturizarea neurologică.
În acest context, trebuie să facem o distincție crucială, pentru a elimina teama că se dorește „schimbarea” personalității sau identității copilului prin tratamente medicale.
Metaforic vorbind, medicina de precizie NU vizează „softul” diferit al creierului (neurodivergența). Nu încearcă să „repare” felul unic în care copilul vede lumea sau gândește.
Medicina de precizie vizează „hardul” (corpul) care suferă.
Ea caută inflamația, stresul oxidativ, lipsa de energie celulară sau blocajele metabolice – cauzele biologice subtile ale durerilor cronice.
Comportamentul poate fi un strigăt de ajutor (durere).
Cercetările recente, dar și experiențele părinților sugerează tot mai mult că formele de autism sever sau complex (cu simptome invalidante, precum agresivitate, întârzieri mari în dezvoltare ș.a.) au adesea un substrat medical.
Tipic sau neurodivergent, un copil care are dureri abdominale cronice, care este afectat de o digestie dificilă sau care este epuizat metabolic nu va putea înflori și nu se va putea dezvolta la potențialul său.
Ceea ce numim „criză”, „regresie” sau „opoziționism” poate fi modul copilului de a spune că îl doare ceva, mai ales când nu poate vorbi.
Trebuie discernământ.
Tratarea acestor probleme medicale (intestinale, metabolice) nu au că scop „vindecarea” autismului (ca neurotip), dar pot emina „ceața” și durerea, permițând copilului să fie prezent, fericit și capabil să învețe.
Descoperirile medicinei de precizie nu invalidează nevoia de intervenții educaționale, mai ales în cazurile în care întârzierile în dezvoltare sunt marcante.
Dar ne atrag atenția asupra unui element crucial: PERSONALIZAREA.
Aceste intervenții trebuie adaptate atât la felul de a gândi al copilului, cât și la realitatea biologică a acestuia.
Nu poți se poate cere performanță intensivă unui copil care nu are energie la nivel celular sau care suferă de neuroinflamație.
Abordarea corectă nu este Medical SAU Psihologic, ci Medical PENTRU Psihologic.
Concluzia: Să nu cădem în false dihotomii ignorând suferințele reale ale copiilor, indiferent cum sunt ei: neurodivergenți sau tipici.
Acest lucru are, în practică, consecințe dramatice pentru copil.
Și pentru familii.
Și pentru comunitate.
Să ne uităm dincolo de etichete și false contradicții.
Să vedem copilul, cu mixul lui unic de abilități și nevoi.
Să respectăm neurodiversitatea acolo unde este vorba de neurodiversitate.
Să tratăm suferința acolo unde e suferință.
Să facilităm intervențiile educaționale personalizate acolo unde copilul are nevoie de ele pentru a-și atinge potențialul.
Disclaimer:
Acest articol are rol informativ și de conștientizare, reprezentând o inițiativă a Asociației Darurile Sfintei Filofteia - pentru copii unici
Nu constituie un sfat medical. Pentru diagnostic și tratament, adresați-vă specialiștilor.