Cum stimulam atenția, imitația și contactul vizual într-un mod antrenant și plăcut pentru copiii prescolari și de vârsta școlară mică?
Atenția, atenția împărtășită, contactul vizual și imitația sunt abilități sociale esențiale și constituie, totodată, preachiziții de bază pentru a acumula noi deprinderi și cunoștințe în viață.
Dacă vrem ca un copil să mențină contactul vizual, să imite natural și să rămână atent și conectat, cred că v-ați dat deja seama că nu vom avea mult succes doar cerându-i repetat: „Uită-te la mine!”, „Fii atent!”. Aceste abilități fundamentale nu se dezvoltă prin comenzi rigide și nici în fața unei fișe de lucru, la măsuță.
Pentru a imita, a menține contactul vizual cu semenii, pentru a rămâne atent si conectat în activități, creierul unui copil are nevoie să se simtă în siguranță (să fie într-o stare de calm), dar și de activități în care să găsească ceva plăcut și interesant, care să îl scoată din zona de repetiție rigidă.
Copiii de vârstă preșcolară și școlară mică au particularități biologice clare: nivelul lor de focus este strâns legat de emoție, iar timpul de stat în sarcină este în mod natural scurt și dependent de dinamica activității. Pentru copiii cu Cerințe Educaționale Speciale (CES), aceste provocări sunt și mai intense, deoarece sistemul lor nervos obosește mai repede fie din cauza suprastimulării sau a dificultăților de procesare senzorială, fie pentru că adesea au probleme de sănătate care le adaugă un stres suplimentar.
De aceea, soluția nu este creșterea presiunii, ci îmbinarea armonioasă de activități cu reguli clare, bazate pe mișcare, muzică, joacă și parteneri de joc potriviți.
Neuroștiințele moderne, prin studiile unor pionieri precum Michael Merzenich, ne confirmă exact acest lucru: creierul își reconfigurează circuitele, iar fixațiile se reduc atunci când atenția este captată natural, prin stimulare multisenzorială și într-o stare emoțională de siguranță.
Să luăm un exemplu simplu de cântec cu gesturi și mișcare: copiii sunt în grup, ascultă un cântec ritmat, iar adultul le oferă un prompt vizual (o imagine și/sau un gest). Cântăm despre un elefant și îi imităm mersul greoi, cântăm despre o broscuță și sărim ca ele, sau cântăm despre un flamingo și ne amuzăm încercând să ne ținem echilibrul într-un picior. În tot acest timp, adultul oferă ca suport imagini sugestive cu respectivele animale.
La o primă vedere, copiii doar se distrează și, eventual, învață particularități ale animalelor (faptul că elefantul este greoi sau că flamingo stă într-un picior). În realitate, acesta este un mod profund și plăcut de antrenare a imitației, a atenției și a contactului vizual cu ceilalți membri ai grupului:
Imitația devine firească: Copilul nu este pus să repete mecanic un gest abstract. El își dorește să imite legănarea elefantului sau săritura broscuței pentru că jocul este captivant, vesel și plin de sens pentru el.
Contactul vizual apare spontan: Pentru a ști când să treacă de la mersul greoi de elefant la statul într-un picior ca pasărea flamingo, copilul își caută cu privirea partenerii de joc. Îl privește pe adult, își urmărește colegii, le caută ochii și le citește intențiile din mișcări. Contactul vizual nu mai este o obligație stresantă, ci o unealtă naturală și necesară de sincronizare cu grupul.
Atenția se activează la maximum: pentru a nu rata momentul în care intră în scenă următorul animal, creierul copiilor intră într-o stare de alertă pozitivă. Ritmul muzical acționează ca un metronom care organizează gândirea, ajutându-i să își mențină concentrarea mult mai mult timp decât în fața unei sarcini statice. Suportul vizual adițional (cum sunt pictogramele cu animale) întărește și mai mult această ancorare în activitate.
Când un copil se mișcă, privește și ascultă în același timp, în creierul lui se creează o adevărată autostradă informațională între emisfere, între centrii motori, vizuali și cei ai limbajului. Mișcarea coordonată pe muzică are darul de a debloca și de a deschide calea către abilitățile cognitive superioare și vorbire.
În plus, când astfel de activități se întâmplă în colaborare, într-un grup cald unde copiii se oglindesc unii în ceilalți, creierul eliberează dopamină și oxitocină. Acești neurotransmițători acționează ca un liant puternic, întărind conexiunile neuronale noi. Totodată, anxietatea și frica de a greși (atât de prezente la copiii hipersensibili sau foarte ambițioși) scad semnificativ, iar învățarea se transformă în curiozitate și voie bună.
Desigur, nu toți copiii răspund la același cântec sau la același joc, și este complet normal să fie așa. Fiecare persoană este unică, având propriul ritm, propriile interese și o dinamică senzorială specifică. Pe măsură ce îi observăm cu răbdare și îi înțelegem cu adevărat, rămâne datoria noastră de pedagogi, psihologi, terapeuti să descoperim care sunt jocurile, ritmurile și cântecele potrivite pentru fiecare dintre ei.
Vă așteptăm cu drag la Atelierele Prieteniei - locul unde zâmbetul devine cel mai frumos limbaj comun!
Detalii și înscrieri:
Tel.: +40771129109