De ce NU e bine să minimalizăm trăirile emoționale ale copilului?
Copiii, mai ales cei cu dificultăți de reglare emoțională sau întârzieri de limbaj și de dezvoltare, trăiesc emoțiile la intensitate maximă, nu știu singuri cum să le gestioneze sau nu pot să le exprime. Dacă li se spune constant:
„Nu ai de ce să fii supărat.”
„Ești prea sensibil.”
„Gata, nu mai plânge!”
...ei nu învață să-și recunoască stările. În schimb, se simt neînțeleși, nesiguri și singuri în trăirile lor.
Copiii cu întârzieri în dezvoltare, ADHD sau întârziere în limbaj au adesea dificultăți în:
a înțelege ce simt (interocepție slabă)
a exprima ce simt
se calma singuri
Pentru ei, validarea emoțională este o punte esențială între ceea ce simt și ceea ce pot învăța despre sine și despre ceilalți.
Ce înseamnă validarea emoțională?
Validarea înseamnă să arătăm copilului că emoțiile lui sunt firești chiar dacă nu nu înțelege ce simte sau nu poate exprima ce simte.
Atenție, nu înseamnă că suntem de acord cu orice face copilul, ci că îi recunoaștem trăirea.
Ce se întâmplă în creier când copilul se simte înțeles?
Creierul copilului este încă în formare. Părțile care controlează emoțiile, cum ar fi amigdala (centrul fricii) și cortexul prefrontal (partea care ne ajută să ne calmăm și să gândim clar), se dezvoltă treptat.
Când un copil simte că părintele sau adultul de lângă el îi recunoaște emoția, se activează:
Hormonul oxitocină – creează o stare de siguranță și atașament
Sistemul nervos parasimpatic – ajută corpul să se calmeze
zonele din creier responsabile cu empatia și reglarea emoțiilor
In plus, scade nivelul de cortizol (hormonul stresului).
Cum arată validarea emoțională în viața de zi cu zi? Ce să faci și ce să NU faci?
Situație: copilul plânge când i se strica construcția din nisip, pe plaja:
„Nu e nimic, nu mai plânge pentru asta!”
„Ai muncit mult. Înțeleg, acum ești supărat că s-a stricat. Vrei să te ajut să o refacem?”
Situație: copilul se sperie de un sunet puternic:
”Nu mai fi așa sperios!”
„Oh, înțeleg. Sunetul a fost tare și neașteptat. Te-ai speriat.”
Pentru copiii care nu vorbesc sau au limbaj limitat
Chiar dacă nu pot spune „sunt trist” sau „mi-e frică”, corpul copilului exprimă emoția: prin plâns, agitație, evitare, stimming, gesturi.
Atunci când părintele „traduce” ce vede – „Văd că ești trist că nu este și prietenul tău în parc. Ți-ar fi plăcut să vă jucați împreună.” – copilul învață să lege ce simte în corp de o emoție și un cuvânt. Aceasta este baza reglării emoționale.
De ce validarea ajută la calmare și nu e răsfăț?
Când copilul trăiește o emoție intensă, el nu are nevoie să i se „rezolve” imediat problema. Are nevoie în prima instanță să fie înțeles. Să-i fie oglindită emoția. Să audă:
„Ce simți tu contează. Sunt aici. Împreună putem trece peste.”
Mulți părinți se tem că dacă „îi dai atenție copilului când plânge”, îl răsfeți. În realitate, când emoția este recunoscută și oglindită cu calm:
copilul se liniștește mai repede
învață mai bine să se regleze în viitor
nu are nevoie să repete comportamentul pentru a fi „auzit”
După cum explică dr. Daniel Siegel (neuropsihiatru) în cartea The Whole-Brain Child, „numeste emoția ca să o îmblânzești” („Name it to tame it”). Atunci când punem în cuvinte ce simte copilul, îl ajutăm să treacă din starea de furtună emoțională spre calm.
Referințe utile
Kelly Mahler – Interoception: The Eighth Sensory System
Daniel J. Siegel – The Whole-Brain Child
Stephen Porges – Polyvagal Theory