Despre „superputerea” învățării latente

Ați observat vreodată cum copilul vostru, care pare complet „în lumea lui" se duce fără greș la dulapul unde este ascuns dulcele preferat?

Sau poate ați trăit una dintre aceste situații:

Știe exact traseul spre parc: deși nu l-ați învățat niciodată stânga-dreapta, dacă schimbați ruta, protestează sau vă ghidează el corect.

Navighează pe tabletă ca un expert: deși are dificultăți motorii fine și nimeni nu i-a predat pașii, știe exact cum să deblocheze ecranul, să găsească aplicația favorită și să o deschidă.

Scrie sau citește spontan: ați descoperit că recunoaște literele dintr-un cuvânt, deși nu i-au fost predate „la masă".

Toate acestea sunt semne clare ale învățării latente.

În multe cazuri, copiii cu probleme de planificare motorie, apraxie sau cu disfuncții de integrare senzorială au capacitatea de a acumula cunoștințe latent – exact ca toți ceilalți copii. Dar, din diverse cauze, nu au abilitatea de a demonstra imediat sau la cerere acea competență.

De aceea, ca părinți, educatori sau terapeuți, este vital să susținem – pe lângă învățarea structurată și secvențială – și acest tip de acumulare pasivă.

Cum?

Secretul este să le oferim copiilor un mediu bogat, fără „lecții" non-stop și, mai ales, fără presiunea testării imediate („Arată-mi unde e!", „Spune ce e asta!").

Iată câteva metode simple:

Pereții care vorbesc: postere cu povești ilustrate, scheme, grafice pe diverse subiecte, litere, cifre, harta lumii sau sistemul solar în locuri vizibile.

Cărți la îndemână: enciclopedii cu imagini reale (geografie, istorie, tehnică) pe rafturi joase sau lăsate deschise strategic pe covor, pe masă sau pe canapea.

Limbaj de „om mare": vorbiți-i ca unui adult despre ceea ce faceți: cum rezolvați o problemă practică, cum gătiți, despre vreme sau despre cum reparați ceva. Nu simplificați totul la nivelul de „papa bun" sau „hai, pa", mai ales în cazul copiilor mai mărișori.

Citiți cu voce tare: parcurgeți textul urmărindu-l cu degetul în timp ce citiți cu voce tare dintr-o carte, o poveste, o poezie sau chiar o rețetă. Chiar dacă cel mic pare că se uită la tavan, vederea lui periferică înregistrează legătura dintre cuvintele scrise și cele rostite.

Gânditul cu voce tare la joacă: jucați-vă pur și simplu lângă el, narând pașii: „Acum construiesc un avion. Hmm, piesa asta nu se potrivește. A, am găsit, asta merge la fix!"

Expunerea la lumea reală: treptat, respectând toleranța lui senzorială, duceți-l în medii variate. Priviți de pe un pod cum trec trenurile (dacă îi plac trenurile) sau cum merg mașinile într-un sens giratoriu. Observați semaforul și cum se opresc oamenii. Chiar dacă par dezinteresați, copiii înregistrează structura lumii și regulile ei sociale.

Socializarea periferică: mergeți la locul de joacă, la ateliere de artă sau grupuri de socializare, chiar dacă preferă doar să observe. Observația este o formă incipientă de participare.

Ce spun specialiștii?

Există o bază teoretică pentru o astfel de abordare? Absolut.

Edward Tolman, pionierul conceptului de învățare latentă, a argumentat că mintea creează constant „hărți cognitive" ale mediului, pe care le folosește abia atunci când apar motivația și contextul potrivit.

Anne Donnellan a introdus principiul „celei mai puțin periculoase prezumții" (least dangerous assumption): un copil non-verbal sau cu apraxie înțelege mult mai mult decât poate spune. Riscul de a nu-i oferi hrană mentală (crezând că „tot nu e atent") este mult mai tragic decât riscul de a-l expune unor medii complexe de învățare.

Mary-Louise Bertram (specialist AAC) atrage atenția asupra decalajului uriaș dintre limbajul receptiv și cel expresiv. Mulți copii se „deblochează" spectaculos atunci când găsesc o modalitate de comunicare alternativă (tablete/AAC), aceasta oferindu-le o voce pentru a exprima ceea ce știau deja.

Jean Ayres (integrarea senzorială) explică mecanismul blocajului: un creier suprasolicitat senzorial nu poate produce un răspuns adaptativ pe moment. Când „zgomotul" senzorial este redus, copilul poate, în sfârșit, să acceseze informațiile acumulate latent.

Distribuiți și altor părinți care au nevoie de decizii inspirate!