Două filme și o temă de reflecție
Două filme și o temă de reflecție
În cartea „Autism: Sensory-Movement Differences”, Martha Leary și Anne Donnellan ne propun o tema de reflecție, făcând referire la două capodopere cinematografice:
1. Awakenings (Trezirea la viață – 1990)
Filmul este bazat pe memoriile celebrului neurolog Oliver Sacks și descrie experiențele reale ale acestuia cu supraviețuitorii epidemiei de encefalită letargică din anii 1920. Regizat de Penny Marshall, îi are în distribuție pe Robin Williams (în rolul medicului empatic) și pe Robert De Niro (în rolul pacientului Leonard Lowe).
Povestea: Într-un spital din Bronx, pacienții stau „înghețați” cu anii, incapabili să se miște sau să vorbească. Medicul descoperă că, sub această stare catatonică, mințile lor sunt intacte. Tratamentul experimental îi „trezește” temporar, oferind o lecție sfâșietoare despre umanitatea care supraviețuiește captivă în propriul corp.
2. My Left Foot (Piciorul meu stâng – 1989)
Pelicula este bazată pe autobiografia lui Christy Brown, un scriitor și pictor irlandez născut cu paralizie cerebrală severă. Regizat de Jim Sheridan, filmul include o interpretare legendară a lui Daniel Day-Lewis (premiat cu Oscar) și o are în distribuție pe Brenda Fricker.
Povestea: Christy se naște într-o familie săracă și, din cauză că nu-și poate controla corpul sau vorbirea, este considerat a avea dizabilități mentale. Totul se schimbă când reușește să ia o bucată de cretă cu singurul membru pe care îl poate controla – piciorul stâng – demonstrând tuturor geniul și sensibilitatea ascunse în spatele dizabilității fizice.
Deși nu abordează autismul în mod direct cele două filme ilustrează ideea că un corp imobil sau necooperant poate ascunde o minte competentă, chiar sclipitoare.
Donnellan și Leary susțin că nu trebuie să confundăm dificultățile de execuție motorie cu lipsa de intelect sau competență. Persoanele autiste nonverbale, în majoritatea cazurilor nu prezint un deficit intelectual, ci o deconectare între o minte care gândește și intenționează corect și un corp care nu reușește să execute comenzile.
Adevărata provocare nu aparține doar persoanei care încearcă să comunice, ci și nouă, celor din jur, care trebuie să învățăm să vedem dincolo de comportamentul vizibil.