Joaca afară nu e timp pierdut – neuroplasticitate și învățare prin bucurie
Câți dintre voi, părinți de copii speciali, ați simțit acea strângere de inimă la finalul unei zile? Vă uitați la copil și vă spuneți, poate, cu vinovăție: „Azi nu am exersat toate fișele. Mai mult am sărit în pat, ne-am gâdilat și am alergat prin parc.”
Da, exact, avem tendința să desconsiderăm aceste lucruri simple, gândind că sunt neimportante pentru învățare. Credem adesea că dezvoltarea adevărată și progresul se întâmplă doar atunci când copilul stă cât mai mult în exersări formale.
Dar cercetările uimitoare despre neuroplasticitate ne indică exact opusul: învățarea profundă se produce cel mai eficient atunci când copilul este relaxat, în mișcare și implicat cu bucurie în activități.
Fiecare lucru are rolul său: învățarea structurată și formală este, fără îndoială, importantă. Tot ce trebuie să facem este să nu pierdem măsura. Iar măsura bună e dată, până la urmă, de particularitățile fiecărui copil.
Pentru copiii mici și chiar cei de vârstă școlară mică și medie, „simpla joacă” afară este, de fapt, o intervenție educațională de cea mai înaltă precizie, care antrenează neuroplasticitatea creierului.
Iată de ce:
Mișcarea este motorul minții. Săritul pe trambulină, alergarea prin iarbă sau cățăratul nu sunt doar o „pauză”. Ele integrează sistemul vestibular și proprioceptiv, pregătind excelent terenul pentru funcțiile executive superioare. O minte reglată prin mișcare este o minte atentă și gata să absoarbă o informație nouă.
Natura este un mediu excelent de învățare. Aerul liber nu este o pauză de la dezvoltare. În natură, sistemul nervos se liniștește, stresul scade, iar creierul copilului este dispus să mapeze noi teritorii de cunoaștere, departe de suprastimularea mediilor artificiale.
Muzica și ritmul deschid uși secrete. Acolo unde cuvintele se poticnesc sau instrucțiunile par prea grele, muzica ocolește blocajele. Ritmul, tobele sau o simplă poezie cântată pe drumul spre parc activează ambele emisfere cerebrale și transformă cea mai grea sarcină de învățare într-o joacă.
Micile variații în rutină țin mintea alertă. Copiii noștri au nevoie de siguranța rutinei, dar creierul adoră și mici surprize plăcute. O schimbare ușoară adusă unui joc vechi afară sau o regulă nouă inventată pe loc ține mintea trează, flexibilă și extrem de curioasă, antrenând toleranța la schimbare.
Bucuria este un adevărat lipici pentru memorie și învățare. Nimic nu se învață cu adevărat prin forțare sau cu lacrimi. Râsul, starea de bine, lipsa presiunii și entuziasmul sunt singurele care „fixează” pe termen lung o abilitate nouă în creier.
Vine vremea de parc și alergat afară. Data viitoare când vă jucați cu pământ și apă, când alergați sau suflați păpădii, nu vă simțiți vinovați, nu e timp pierdut!
Un copil cu dezvoltare atipică are nevoie de un mediu bogat și stimulativ, la fel de mult ca un copil neurotipic.
Ce ajută și mai mult: dacă reușiți să fiți pe fază și să introduceți, relaxat, obiective de învățare în astfel de activități plăcute.