Neurodiversitatea nu trebuie să fie o sentință la durere fizică netratată

Este periculos să reduci totul la neurodiversitate (să spui „așa e el autist” în loc să investighezi durerea), la fel cum este greșit să o negi.

Trebuie să înțelegem o nuanță vitală: tratând afecțiunile medicale, autismul NU dispare. Dispare doar boala.

Autismul nu este o boală.

Disbioza intestinală, inflamația sau migrena, deficiența funcțională de nutrienți, în schimb, sunt. Sunt comorbidități care însoțesc de cele mai multe ori autismul.

Există câteva statistici pe care, de când le-am citit, nu ne lasă să dormim nopțile.

Vi le las aici, ca să înțelegeți de ce luptăm:

Studiul Karolinska

Un studiu masiv realizat de Institutul Karolinska (Hirvikoski et al.), publicat în British Journal of Psychiatry, arată o realitate cruntă: persoanele neurodivergente au un risc de mortalitate prematură de 2,5 până la 9 ori mai mare decât populația generală.

De ce? Nu pentru că sunt neurodivergente. Ci din cauza afecțiunilor medicale asociate (epilepsie, probleme gastro, boli cardiovasculare, respiratorii, neuroinflamatie, probleme metabolice).

Pentru că sunt depistate prea târziu sau deloc.

Pentru că sunt ignorate de medici și de societate sub pretextul: "E autist, așa face el."

Studiul Kaiser Permanente

Studiile clinice (ex. Croen et al.) confirmă că persoanele autiste au o predispoziție biologică mult mai mare către afecțiuni imune, metabolice și digestive.

Adică, la autiști, durerea de burtă sau inflamația nu sunt „fițe”. Sunt boli cronice reale.

Inamicul nostru se numește „Diagnostic Overshadowing”

Adică tendința periculoasă de a nu investiga problemele medicale doar pentru că nu sunt exprimate social adecvat.

Copilul țipă? „E autist.” (De fapt, poate are crampe severe).

Copilul se lovește? „E comportamental.” (De fapt, poate are o migrenă cumplită).

Și atunci, ce se întâmplă dacă tratăm durerea?

Când durerea dispare, se ridică „ceața”. Se reduc stereotipiile cauzate de suferință, crește capacitatea de învățare și copilul înflorește cu propria lui personalitate neurodivergentă.

Istoria ne arată câte personalități remarcabile, care au schimbat lumea, sunt neurodivergente.

Neurodiversitatea este un dar, dar numai atunci când nu este umbrită de durere fizică.

Noi vrem să îi oferim copilului nostru șansa să își arate strălucirea, liber de suferință.

Noi am depășit faza de bănuieli. Primele analize au confirmat deja că există o suferință organică reală.

Așadar, știm sigur.

Din păcate, ne-am oprit la jumătatea drumului. Avem nevoie de fonduri pentru restul investigațiilor (și ulterior pentru tratamente) pentru a avea tabloul complet.

Campania noastră este pentru sănătatea lui Cristian.

Noi îl iubim exact așa cum este!

Neurodiversitatea nu trebuie sa fie o sentință la durere fizică netratată!