Pericolul generalizării

De prea multe ori am auzit fraze spuse cu o siguranță care înspăimântă:

„Toți autiștii au nevoie de program strict."

„Toți autiștii trebuie să țină dieta X."

„Toți autiștii au nevoie de terapia Y."

„Toți autiștii au nevoie de suplimentul Z."

„Toți autiștii nu au empatie."

„Toți autiștii nu simt durerea."

Singurul lucru pe care îl au în comun „TOȚI" autiștii (și toți oamenii, de altfel) este nevoia de siguranță, iubire și încredere.

În rest? Autismul este un diagnostic umbrelă sub care se ascund prea multe realități diferite sau chiar opuse: neurobiologie și profiluri senzoriale distincte, potențial și competențe variate și, bineînțeles, personalități unice.

Nu poate fi abordat într-un singur fel – nici biomedical, nici nutrițional, nici senzorial, nici educațional.

Pe oricare dintre aceste paliere, PERSONALIZAREA este cheia.

Un copil are nevoie de structură rigidă pentru a se simți în siguranță; altul are nevoie de mai multă libertate și explorare pentru a învăța.

Unul este hiper-senzitiv (simte prea mult), altul este hipo-senzitiv (simte prea puțin).

Unul gândește în imagini, altul în tipare logice.

Dietele și suplimentele de orice fel necesită, la rândul lor, personalizare atentă și investigații medicale.

Chiar și același copil în momente diferite are nevoie de abordări diferite.

Pericolul generalizării este imens.

Când cineva se bazează mai mult pe o „rețetă" anume în abordarea autismului, încetează să mai vadă COPILUL din fața sa. Devine orb la nevoile și problemele lui reale, fiind prea ocupat să-și valideze propria „teorie" despre autism.

Adevărata provocare pentru un terapeut, educator, medic sau părinte nu e să aplice rețete standard, ci să aibă curajul să se întrebe:

„Oare ceea ce cred eu că știu despre autism se aplică și acestui copil din fața mea?"