Teoria polivagală și puterea jocului în reglarea emoțională la copii

Conexiune, încredere, iubire, joaca, hârjoneală - metode simple, dar profunde, prin care îi putem ajuta pe copiii noștri să iasă din stările de teamă sau agitație și să se simtă văzuți, auziți și iubiți. Joaca și iubirea sunt, până la urmă, cele mai profunde forme de terapie.

“Dacă comunicarea fiziologică dintre minte–creier–viscere este drumul regal către reglarea afectivă, aceasta ne invită la o schimbare radicală în abordările terapeutice ale mai multor tulburări psihopatologice, precum anxietatea, tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD), autismul și psihopatologiile legate de traumă. O astfel de schimbare ne-ar cere să cultivăm ritmuri interpersonale, să încurajăm capacitatea oamenilor de a-și folosi vocea și expresiile faciale pentru a-și regla stările emoționale și să explorăm diverse tehnici corp–minte care integrează experiențele viscerale și emoționale.

Teoria polivagală legitimează studiul unor practici colective și religioase vechi, cum ar fi cântatul în comun, diferite tehnici de respirație și alte metode care provoacă schimbări în starea sistemului nervos autonom. Această teorie implică faptul că este nevoie de o atenție sporită în dezvoltarea unor intervenții care fie promovează activarea vagului social (ramura ventrală), fie reduc tonusul simpatic.

O implicație majoră este necesitatea de a acorda o atenție mai mare utilizării terapeutice a jocului, comportamentelor fizice de tip „hârjoneală” care servesc drept exerciții preliminare pentru dezvoltarea unor reacții defensive și agresive adaptative, ca mijloc de a scoate oamenii din reacțiile de tip luptă-sau-fugi și a-i aduce într-o stare de mobilizare iubitoare și angajată reciproc.”

(Stephen W. Porges, The Polyvagal Theory: Neurophysiological Foundations of Emotions, Attachment, Communication, and Self-regulation)